Stefania Frincu 2022

Share this Post

Ștefania Frîncu

  • Instituție / Organizație

    Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

  • Titlu / Poziție

    Studentă – Psihologie

  • Scurtă descriere

    Sunt foarte fericită cu ceea ce fac. Ca studentă la psihologie, am ajuns să fiu mult mai atentă cu oamenii din jurul meu, să am mai multă înțelegere și blândețe față de ei. În același timp, am început să fiu așa și cu mine, ceea ce reprezintă o reușită importantă din anii aceștia. În plus, colaborez cu Școala de Valori în cadrul departamentului de training. Uneori, îmi pun și eu pălăria de trainer și țin ateliere, pentru că îmi place să dau mai departe ceea ce învăț. Sunt o persoană foarte curioasă. Îmi place să descopăr oameni, locuri, pasiuni.