Share this Post
Mircea Miclea
Instituție / Organizație
Fac. de Psihologie și Științele Educației, UBB Cluj
Titlu / Poziție
Profesor Universitar
Scurtă descriere
Dr. Mircea Miclea este profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și coordonator de doctorat la Școala Doctorală de Științe Cognitive Aplicate. El este psiholog principal, cu experiență vastă de practician și formator în psihoterapie, fiind titular în cadrul UBB la mai multe discipline de specialitate. Totodată, este directorul unui centru privat de cercetare-dezvoltare în domeniul psihologiei, Cognitrom, unde a coordonat dezvoltarea mai multor platforme inovatoare de evaluare și intervenție psihologică computerizată pentru copii, adolescenți și adulți, utilizate la nivel național, în instituții publice și private. Membru fondator al jurnalului științific “Cognition, Brain, Behavior: An Interdisciplinary Journal”, Mircea Miclea a fost și Ministru al Educației și Cercetării, elaborând mai multe strategii și rapoarte naționale în domeniul educației.