Share this Post
Bogdan Rațiu
Instituție / Organizație
Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș / Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș
Titlu / Poziție
Profesor / Cadru Universitar Asociat
Scurtă descriere
Am absolvit Facultatea de Științe și Litere a Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș și am obținut doctoratul în Filologie în cadrul aceleiași universități. În prezent sunt profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”. În 2019 am primit distincția de „Profesor Merito”, iar din 2017 activez și în „Aspire for Teachers”. Zona de cercetare este dedicată didacticii limbii materne și lecturii, fiind membru al Asociației Profesorilor de Limba și Literatura română „Ioana Em. Petrescu”. Susțin conferințe, cursuri, workshopuri și am organizat, timp de șase ani, conferința națională „Experiențe didactice în context multicultural”, coordonând volume și publicând studii de specialitate.