Extra Conferinta 2019

Evenimentul anual „Acces la literatura științifică”, organizat de Enformation, îți oferă posibilitatea de a participa la Romanian International Conference for Research and Education – Extensia Constanța. De ce? Pentru că ne dorim să aducem informația cât mai aproape de toți membrii comunității academice!

Romanian International Conference for Research and Education înseamnă împărtășirea experiențelor și a cunoștințelor, precum și dezbateri la care se implică și audiența. De asemenea, reprezintă oportunitatea de a crea noi colaborări și proiecte, care pot oferi alternative și soluții reale pentru limitările existente în Sistemul român de Cercetare și Educație. Nu în ultimul rând, conferința presupune un mediu de interacțiune directă între membrii comunității academice, fie că aceștia fac parte din sectorul de cercetare, fie că aceștia activează în cel al învățământului.

Alătură-te inițiativei #enformation!

An event of

Powered by

become our partner

Parteneri




Despre eveniment


Organizat de Enformation

„Acces la literatura științifică” este un eveniment anual organizat de Enformation, prin care ne dorim să creăm posibilitatea de interacțiune directă între cei din domeniul cercetării și cei din domeniul educației, pentru a oferi noi oportunități de colaborare în sectorul academic. Anul trecut, pentru prima dată, am realizat Extensia-Sibiu pentru a ne asigura că informația împărtășită în cadrul Romanian International Conference for Research and Education ajunge cât mai aproape de toți membrii comunității academice. Acum, continuăm acest demers cu Extensia Constanța!


A 6-a ediție

2018 a reprezentat cea de-a 6-a ediție a conferinței, susținută la Cluj, în 23-25 octombrie. La eveniment au participat peste 200 de persoane, printre care s-au regăsit: reprezentanți ai 21 de edituri internaționale, profesori și membri ai Academiei Române, cercetători, bibliotecari, studenți și elevi de liceu. Cele 3 zile ale evenimentului au inclus sesiuni plenare și workshop-uri, create pentru a prezenta trend-urile din cercetare, noi metode și alternative pentru educație, precum și soluții inovative pentru amândouă domeniile.


Extensia Constanța

Păstrând profilul academic al conferințelor Enformation, evenimentul de la Constanța este adresat studenților, masteranzilor, doctoranzilor, profesorilor, bibliotecarilor și mai ales cercetătorilor din toate domeniile. Ca de fiecare dată, ne dorim să realizăm noi sesiuni plenare interesante, îmbinate cu workshop-uri dinamice, prin care să încurajăm exprimarea opiniilor, inclusiv din partea audienței. Considerăm că două acțiuni sunt cheia dezvoltării sectorului de cercetare și educație: #networking & #enformation.


 

De ce să participi la eveniment?


International Publishers

La eveniment vor participa nume de rezonanță internațională, precum ProQuest și Elsevier. Cu ajutorul acestor parteneri, experți în procesul de publicare academică, vom susține workshop-uri interactive. Discuțiile propuse îți oferă șansa de a descoperi direct de la sursă modalități prin care procesul de cercetare poate deveni mai facil, funcționalități moderne adresate bibliotecarilor, dar și alte instrumente disponibile pentru toți cei interesați de utilizarea fructuoasă a platformelor online.


Research

Una dintre direcțiile principale din cadrul Romanian International Conference for Research and Education, precum sugerează și numele, o constituie cercetarea. Dacă acest domeniu de activitate te pasionează sau deja reprezintă focusul vieții tale profesionale, te așteptăm cu entuziasm la sesiunile plenare! Invitații noștri oratori vor discuta despre despre explorarea spațiului, realitatea augmentată, realitatea virtuală, dar și despre schimbările deja prezente în mediul cercetării.


Education

Cea de-a doua temă principală a evenimentului este educația. În cadrul sesiunilor plenare, vom pune în discuție teme precum: metode alternative de predare și învățare, precum și importanța capacității de a găsi resurse. Prezentările îți vor evidenția diferite perspective asupra educației, mai ales bazate pe două dicotomii ale sistemului: public vs. privat, național vs. internațional. Te vei simți inspirat de invitații noștri, care sunt determinați să găsească soluții, acolo unde restul lumii vede doar probleme.



  • Connector.Connector.

    Importanța Comunităților Educaționale.

  • Connector.Connector.

    Instrumente pentru Dezvoltarea Cercetării Științifice.

  • Connector.Connector.

    Cercetarea în Cazul Studenților și Elevilor: Realitate sau Provocare?


Aceste subiecte și multe altele vor fi dezbătute în cadrul evenimentului „Acces la literatura științifică” - Extensia Constanța 2019 și vor fi prezentate audienței de către oratori experimentați. Conferința noastră încurajează schimbul de opinii, colaborările și inițierea de noi proiecte.

Speakeri


Mihai Gîrțu
Mihai Gîrțu
Prorector Cercetare, Universitatea Ovidius din Constanța
Alina Buzatu
Alina Buzatu
Director Bibliotecă, Universitatea Ovidius din Constanța
Claudiu Tănăselia
Claudiu Tănăselia
Fizician, Fondator și Autor parsec.ro
Ionut Panea
Valentin Ionuț Panea
Antrenor, Echipa Națională de Robotică a României „AutoVortex”
Eva Czegledi
Eva Czegledi
Reprezentant Vânzări pentru Europa de Sud-Est, ProQuest
Detalii
David von Rothenburg
David von Rothenburg
Reprezentant Regional Vânzări (DACH & CEE), ProQuest
Peter Porosz
Peter Porosz
Consultant în Cercetare, Elsevier
Register Now!

Agenda


09:30 – 10:30 Deschiderea înregistrărilor
Locație: Aula B a Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”
Adresa: Bulevardul Mamaia, nr. 124 (etaj 1), Constanța, România
10:30 – 10:45 Deschiderea conferinței
Sesiune Specială ― Instrumente pentru o Cercetare Eficientă
Moderator: Victor Voican, Enformation
Abstract: Ne propunem să creăm o discuție liberă, în cadrul căreia invitații noștri și audiența să-și expună opiniile dialogat despre vizibilitatea cercetării românești, evaluare și trenduri din domeniul învățământului universitar.
(Sesiune de întrebări și răspunsuri)
TBA
10:45 – 11:45 Sesiune Plenară 1 ― Resurse pentru Performanță în Cercetare
Moderator: Enformation
Abstract: Încă din 2000, la nivel european, s-a stabilit drept prioritate alocarea fondurilor bazate pe performanță în domeniul cercetării. Totuși, nu toate țările membre UE au implementat strategia stabilită, iar cele care au adoptat acest demers de finanțare abordează diferit problematica. Cu ajutorul partenerului nostru Elsevier, în cadrul acestei sesiuni, vom prezenta situația fondurilor din domeniul cercetării de la nivelul UE, precum și informațiile și instrumentele disponibile pentru comunitatea academică din România pentru a accesa astfel de politici.
(Sesiune de întrebări și răspunsuri)
Peter Porosz, Research Intelligence Consultant, Elsevier ―
Get Your Facts First – Performance-Based Research Funding Without Secrets
*Această sesiune va fi susținută în limba engleză.
11:45 – 13:00 Sesiune Plenară 2 ― Evoluția Tehnologică – între Explorarea Spațiului și Robotică
Moderator: Enformation
Abstract: O sesiune interactivă, în care vom afla mai multe despre cum noile descoperiri ne definesc viața, câteodată fără conștientizarea noastră, despre explorarea spațiului și robotică – subiecte care pentru unii sunt simple hobby-uri, însă pentru alții reprezintă joburi full-time.
(Sesiune de întrebări și răspunsuri)
Dr. Claudiu Tănăselia, Fizician, Fondator și Autor parsec.ro
Valentin Ionuț Panea, Antrenor, Echipa Națională de Robotică a României „AutoVortex”
13:00 – 14:30 Pauză de masă
14:30 – 15:30 Sesiune Plenară 3 ― Experiența Academică și Resursele de Cercetare. Perspectiva Bibliotecarilor.
Moderator: Enformation
Abstract: Cu susținerea ProQuest, vom contura o discuție cu privire la perspectiva bibliotecarilor asupra procesului de cercetare și asupra nevoilor de conținut academic diversificat și de calitate. Descoperă alături de invitații noștri rezultatele unui studiu realizat cu peste 600 de bibliotecari din mediul universitar, care și-au împărtășit experiențele academice și observațiile interacțiunilor directe cu utilizatorii resurselor de cercetare.
(Sesiune de întrebări și răspunsuri)
Eva Czegledi, Account Manager for South East Europe, ProQuest ―
What Do Students and Faculty Need in a Research Database? The Librarian's Perspective
*Această sesiune va fi susținută în limba engleză.
15:30 – 16:30 Sesiune Plenară 4 ― Cercetarea în România – Provocări, Perspective și Instrumente
Moderator: Enformation
Abstract: O sesiune în care invitații noștri vor expune perspectivele și provocările întâlnite în mediul de cercetare din România, raportând experiența academică la situația Europei de Est și a regiunii Mării Negre. De asemenea, discuția va viza inițiativa Depozitului Digital Instituțional în Universitatea „Ovidius” din Constanța, oferind detalii despre mizele și funcțiile acestui demers, soluțiile tehnice, regulile și standardele de management digital, precum și oportunitățile pe care acest instrument performant le oferă comunității academice.
(Sesiune de întrebări și răspunsuri)
Dr. Mihai Gîrțu, Prorector Cercetare, Universitatea Ovidius din Constanța
Alina Buzatu, Director Bibliotecă, Universitatea Ovidius din Constanța
16:30 – 17:00 Încheierea conferinței
**Agenda poate suferi modificări.

Locație


Aula B a Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”
Bulevardul Mamaia, nr. 124 (etaj 1), Constanța

Biblioteca din cadrul Universității Ovidius din Constanța (biblioteca.univ-ovidius.ro) asigură constant noi forme de colaborare academică şi instituţională, atât la nivel național, cât și internațional. Vă invităm în Aula B (Bulevardul Mamaia, nr. 124, etaj 1) a acestei instituții de renume pentru a participa la sesiunile desfășurate în cadrul Romanian International Conference for Research and Education, în ziua de 30 Mai 2019!

Pentru informații suplimentare: sales@enformation.ro