Irina Maer

Irina Maer

Share this speaker

Înapoi la prima pagină

Irina Maer

Instituție / Organizație

Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, București

Titlu / Poziție

Elev

Scurtă descriere

Irina este în prezent la liceu, în clasa a XI-a, într-o clasă cu profil umanist. În continuare, și-ar dori să studieze Dreptul la o universitate din Anglia sau Germania. A participat la diverse activități de Public Speaking, încă din clasa a V-a, câștigând chiar locul al 3-lea la o Sesiune Națională de Public Speaking. Anul trecut a aderat și la un club de dezbateri în cadrul liceului, fiind unul dintre semi-finaliștii Competiției Internaționale AGRO 2017, care a avut loc în Ploiești. De asemenea, a participat în calitate de prezentator, reprezentându-și liceul, într-un proiect inițiat de Parlamentul României, cu scopul de a simula procesul de aprobare a unei legi în cadrul Camerei Deputaților. Îi place să ajute la schimbarea liceului său, în cadrul căreia are și rolul de Președinte al Consiliului Elevilor. A organizat cu succes mai multe acțiuni caritabile, precum „Târgul de Crăciun Coșbuc”, unde s-au strâns bani pentru a ajuta un fost coleg în lupta cu cancerul și pentru a oferi speranță tinerelor fete care se confruntă cu aceeași boală.